In CAP

Seara l-am vazut, seara cand nu ai somn, si totul pare amplificat de umbrele ce monitorul le lasa pe perete, de linistea scrutata de latratul unui caine, sau cate o voce rasleata adusa de vantul intetit de afara. Pare un film de groaza? Nu, nu a fost asa J .

Doua domnite dintr-o comunitate finlandeza, ce crede in cuvantul de baza al bibiliei : tot ce scrie in biblie e adevarat, ce nu scrie in biblie este..well… pacat,   sunt contrariate ca biblia, are insuficiente pagini, nu scrie   chiar absolut orice. Cu toate acestea, invatatii ei pretend ca intre metaforele acestei scrieri sta tot adevarul, dar mai ales, toata pedeapsa. Comunitatea este Luteran conservativ - Laestadian Lutheran Church. Actiunea se petrece in zilele noastre si este reala, dramatica, filozofica, si emotionanta. Este vorba despre credinta si putere, dar nu doar credinta in Dumnezeu, ci credinta in valori pe care sa le intelegi, sa ti le insusesti, dar mai ales sa le contesti pentru a le face veridice.

Dupa genericul de final ma gandeam daca filmul nu ar fi fost despre religie, ci despre o persoana ce crede cu tarie in iubire, in iubirea partenerului, ce crede atat de tare incat isi neaga orice gand ca lucrurile ar fi altfle decat idilic, ce nu indrazneste sa fie obiectiva legat de relatia sa, oare ar avea acelasi final?

Dar daca filmul ar fi despre persoane ce cred in cariere, ce cred ca fericirea lor este sa fii manager intr-o multinationala, si care nu indraznesc sa plece pentru a contesta tocmai ca poate mai tarziu sa-si confirme acest lucru, oare ar fi acelasi final?

Si totusi revin la iubire.. M-am gandit mult timp ca o iubire adevarata este o alegere constanta. Sa iei decizii constiente ca cel care este cu tine este cel care alegi sa fie cu tine in fiecare zi, pentru ca in fiecare moment sa stii de ce-ul, si wow-ul . Acestui tip de relatie ii lipseste poate idilicul, dar finalul, care i-ar fi finalul?

Va invit la film , si va rog sa-mi spuneti ce parere aveti despre final..

Neintelegerea, un spectacol interesant jucat dar al carui deznodamant l-am anticipat dupa primele aproximativ 10 minute din piesa.

Subiectul cam exagerat, dar am stat sa ma intreb daca nu cumva a trebuit sa fie asa ca sa isi poata transmite mesajul. E vorba de sentimentul datoriei neimplinite de care nu putem scapa nici dupa 20 de ani si pana la urma ne intoarcem sa rezolvam ce am lasat neterminat. E vorba de barierele pe care ni le punem artificial in atingerea scopurilor si a viselor. E vorba de cruzimea pe care uneori o aratam pentru semenii nostrii. E vorba de…

Voua cum vi s-a parut?

Adica… cum cititi? Ordonat sau haotic? Cu regularitate sau sporadic? Va faceti notite, fise de lectura sau le devorati si uitati apoi in 6 luni despre ce era vorba? Sau le devorati si nu uitati? Cititi o singura carte sau mai multe o data? Ce gend e carti cititi? Adica… cum cititi? Asta vreau sa aflu - cum cititi? Ce e asa greu de inteles?

Eu citesc intre 10 si 15 carti pe an. Citesc multe carti in acelasi timp. Am observat ca 4 este numarul norocos. Sunt de tipuri diferite. Adica am mai tot timpul o carte sa ii spunem tehnica (de obicei de business), o carte cu povestiri, un roman si o carte SF (care poate fi si ea roman sau povestiri, nu conteaza). Buun… Citesc sporadic. Nu fac niciodata notite, iar din cartile non-tehnice retin mai ales trairile pe care mi le-au lasat. In afara de Cismigiu&Co nu am recitit niciodata carti. Citesc in orice momente ale zilei dar prefer seara. Citesc oriunde dar prefer in parc. In afara de Asimov pe partea de SF, nu am scriitori preferati. Din pacate nu am mai gasit de mult o carte pe care sa nu o pot lasa din mana pana cand nu o termin. Poate imi recomandati voi ceva.

Deci, voi cum cititi?

Cei care au in job description comunicare publica ar trebui sa aiba si un anumit cod de conduita. Cred ca responsabilitatea lor sociala este imensa si de multe ori actiunile lor nu iau deloc in considerare impactul pe care il au asupra publicului catre care comunica.

Exista bineinteles si exemple pozitive. De exemplu, campaniile de promovare pornite de ziare precum Adevarul, Cotidianul sau Jurnalul National care au ales sa se promoveze impreuna cu carti, cd-uri sau dvd-uri cu continut valoros. Pe langa faptul ca sunt convins ca i-au ajutat in obtinerea de profituri, sunt incantat de faptul ca au usurat accesul la cultura si ca au readus cartile in mainile oamenilor. Actiunile lor se vor traduce intr-o societate mai civilizata in cativa ani, pentru ca daca ai citit ceva carti la viata ta esti mai tolerant, mai deschis, nu mai claxonezi asa mult si nu mai arunci hartii pe jos.

Dar sunt si fantastic de multe exemple negative - clipul Lays care descria calitatea unei relatii prin silicoanele partenerei. Daca nu l-ati vazut ati pierdut multe. Din fericire nici nu o sa il mai vedeti ca tocmai ce a fost interzis de CNA.

Mai exista si exemple care ma lasa perplex - campania "Pereche pentru tata" de la Europa FM. Pai cum sa comunici catre niste copii care sunt crescuti doar de tata (si oare cati or fi cei din aceasta categorie ca nu mi-e clar ce piata si-au ales) si sa le ceri sa "il cupleze" pe babacu? Am ascultat Europa FM cateva zile ca sa inteleg daca sunt chiar atat de tampiti sa faca o asemenea campanie. Si sunt! Acum ca m-am linistit pot sa revin linistit la Guerilla.

Ultima carte pe care am terminat-o este GOG de Giovanni Papini. Carte este senzationala. Un exercitiu de imaginatie cum eu nu am mai intalnit nici la scriitorii de SF pe care ii apreciez atat de mult. Cartea este o colectie de povestiri (peste 70) adunate in forma unui jurnal al unui om ciudat, urat, abrutizat si foarte bogat - Gog.

In incercarea lui de a se cunoaste, de a cunoaste lumea sau pur si simplu de a-si alunga plictiseala, Gog strabate lumea si descrie intalnirile lui cu oameni celebrii, cu civilizatii sau organizatii iesite din comun sau oamenii deosebiti care il abordeaza. Mai sunt povestiri care se refera la colectiile bizare pe care le face si experimentele cele mai iesite din comun pe care si le permite datorita averii imense.

Asa cum va spuneam, fiecare povestire in parte are puterea de a uimi prin originalitate.

Imi ramasese de citit ultima povestire de mai bine de 1 luna. Cand am luat cartea, pe care o consideram deja terminata, sa o pun la loc in biblioteca, mi-am adus aminte de acea ultima povestire si mi-am luat 5 minute sa o citesc. Si… WOW! Cartea devine completa abia cu aceasta ultima povestire. Mesajul se intregeste, se modifica si totul capata noi dimensiuni.

Daca nu ati citit-o, v-o recomand. Daca ati citit-o, tare mi-ar placea sa aud impresiile voastre.

Ca in fiecare iarna, ma uimesc asa zisele job-uri pe care unii romani, cica constinciosi, le practica fara a avea vreo noima. Azi dimineata, m-a surprins, de exemplu, harnicia cu care zeci de lucratori de la salubritate, inarmati cu lopeti, spargeau de zor gheata adunata in statia de tramvai si (atentie) pe strada, fix la marginea bordurii.

Asta e cutiuta lor, patratica in care ar putea sa-ti argumenteze cat de importanta este activitatea lor pentru toti cei care nu o sa-si mai sparga capul doar pntru ca ei – cosntiinciosii si harnicii - au iesit cu noaptea in cap sa sparga gheata. Pentru noi!

Eu insa, ca un om rational si cu graba bagator de seama a lucrurilor absurde, nu pot sa nu ma intreb: de ce oare astazi, in prima zi geroasa din iarna asta? Ce i-o fi impiedicat oare sa mature zapada in seara cand a nins, nu cu 20 de oameni, ci cu 2? Si bine, inchipuindu-mi ca sunt atat de ingust prinsi de programul lor de 8 ore de munca pe zi, de ce naiba n-or fi asteptat macar ora pranzului, cand, pe la 12-1 gheata se inmoaie, lumea e deja la servici si nu se mai ingramadeste in statiile de tramvai, printre lopeti si cioburi de gheata….

Raspunsul ar fi simplu: au nevoie de o justificare, in primul rand in fata sefiilor, in al doilea rand in fata lor insisi, si ce e cel mai grav – pentru ca asa se face!! Asa se face in Bucuresti de cand eram eu mic. In fiecare iarna, dupa lamentarea cu deszapezirea si lamentarea cu strazile si lamentarea cu ceilalti care ar fi trebuit si iata ca nu… vin ei, furnicile nebagate in seama care cu mare dor asteapta primul inghet, unul cat de mic pentru a-si justifica prezenta in zgomotul lopetiilor izbite de gheata cu mare sarguinta, pentru a ne explica prin acest vacarm cat de important e ceea ce fac ei. Ei furniciile, ei sefii furniciilor zbierand la 6 dimineata in vestiare ca toata lumea trebuie sa fie pe strazi, si noi, trecatorii grabiti care ne inchipuim ca munca in sine poate fi un scop!

Sa aveti o iarna frumoasa!

bla-bla-bla-blu-ble-bla-bla $%%^%$&^$%&%@#! @~~@@!@!!!!! ……………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………

Cam ce as putea eu sa mai scriu cand s-au scris deja atatea!? Trebuie vazut, asta e clar, are si bune si rele, dar va umpleti voi blank-urile de mai sus.

L-am vazut la IMAX unde experienta e foarta interesanta, sigura problema fiind subtitrarea care este in 2D si te cam bulverseaza in cap.

Enjoy it!

Sa aveti un an mai frumos la voi in cap!

Eu una ma bucur tare mult ca am scapat de alegeri. Pentru mine, perioadele electorale sunt prilejuri de certuri si animozitate pe care par sa nu le scape nici prietenii nici rudele. Ma intriga de fiecare data felul in care oamenii investesc pasiuni si emotii in argumentarea optiunii politice. Ma intriga pentru ca ei par sa fie convinsi ca detin adevarul absolut in ceea ce il priveste pe un candidat sau altul, in timp ce mie mi se pare totul foarte incurcat. De asta cred ca e riscant sa iti pui sufletul intr-o tabara politica sau alta si, la extrema, sa iti alienezi prietenii/rudele care au alte pareri. Nu sunt infailibila si incerc sa le ofer oamenilor libertatea de a isi exprima parerile fara sa ii pun la zid.

Am experimentat mai multe feluri de dezabrobare de la cea fatisa si agresiva pana la formele voalate si deghizate in fraze de o falsa inocenta. Prima reactie pe care o vad cand celalalt constata ca nu ii impartasesc parerea este de neincredere ironica sau intristata “Cum, ai votat cu….?????”. Apoi urmeaza o tirada impotriva respectivului candidat sau partid si o insiruire a calitatilor favoritilor interlocutorului meu. Nu apuc sa ingaim o fraza pana la capat, ca bombardamentul reincepe centrat in jurul singurului cuvant pe care interlocutorul meu l-a auzit din ce am spus. Dialogul devine monolog. Monologul devine rechizitoriu. Sunt vinovata. Pentru ca nu gandesc, pentru ca am opinii inoculate de cine stie ce influente obscure, pentru ca am tradat “haita”. Incerc sa stabilesc niste reguli de comunicare care sa ne ajute sa revenim la un dialog din care sa putem invata unul de la altul. Degeaba. Omul e hotarat sa ma faca sa inteleg dimensiunea dezamagirii pe care i-am provocat-o. Nu pentru ca as fi o persoana rea ci pentru ca nu am votat cu cine trebuie!

Exista si stilul subtil de atac care consta in punctarea dezaprobarii prin mici propozitii sarcastice strecurate intr-o conversatie aparent nevinovata. Interlocutorul vrea sa isi faca cunoscuta uimirea si dezaprobarea ca am putut sa nu vad adevarul si am ales atat de prost. Sau poate am cine stie ce interese ascunse care mi-au dictat optiunea…

Adeptii ambelor genuri sunt foarte implicati emotional in subiectul politic. Atat de implicati incat sunt gata sa isi redefineasca pozitia fata de persoana care nu le impartaseste parerea: „daca nu crezi ca mine, nu imi mai place de tine”.

Poate e timpul sa invatam sa ascultam si sa respectam dreptul la opinie. Sa pricepem ca oamenii au experiente diverse, procese mentale proprii si fiecare un set de temeri si de asteptari. Sa acceptam ca nu detinem toate raspunsurile cand inca nici nu stim sa punem toate intrebarile.

Credeti ca reusim pana la urmatoarele alegeri?

Zapada, trafic, masini nepregatite de iarna, HAOS! Dar si haosul poate fi gestionat. Am auzit de curand pe cineva spunand ca in lumea de azi ar trebui sa ne “imprietenim cu haosul”. Perfect de acord! Dar pana atunci am cateva intrebari despre oamenii din jurul meu.

1. EQ mic, lipsa de civilizatie sau mai putin de 7 ani petrecuti acasa? Nu reusesc sa inteleg claxoanele, injuraturile, intratul in intersectie cand e clar ca singurul rezultat este ca nimeni nu va mai pleca de acolo pentru urmatoarele 15 minute pentru ca se va bloca tot.

2. Comoditatea (lenea, de fapt) e mai importanta decat timpul tau? Eu am impins 3 masini astazi, ale unor necunoscuti, cu riscul de a-mi pata unul dintre costumele cele bune si pardesiul nou de care sunt atat de mandru. Si asta pentru a rezolva o situatie neplacuta pentru toata lumea si care risca sa imi manance timp pretios. La evenimentul cu numarul 3 am fost “asistat” de inca 2 domni care ma observau din caldura masinilor lor, la fel de blocate ca si a mea din cauza celui care ramasese agatat pe maldarul de zapada. A durat ceva pana cand am reusit sa il scot (SINGUR) pe sarmanul om de acolo.

Voi care credeti ca sunt raspunsurile la intrebarile de mai sus?

LATER EDIT: Am venit de la spectacol si m-am gandit sa va dau impresii la cald. Scriu cu nasul ca mainile inca ma dor de la aplaudat .  Deci puteti intelege ca mi-a placut. Au fost si multe lucruri pe care nu le-am stiut despre concert. Cum ca a fost in memoria lui Michael Jackson. Unora, stiu ei cine, le-a placut acest lucru. Mie mi s-a parut ca a luat din timpul melodiilor gospel pe care le asteptam. Si uite asa, am ramas fara “When the Saints go marching in”, “He has the whole world in his hands”, “I will follow him” sau “Glory glory hallelujah”.  Am auzit in schimb “O happy day” pe care au cantat-o impreuna cu Brother George (aka Gyuri Pascu). Nici asta nu am stiut (ca Brother G. e invitat).

PS1. Geoana a intarziat 50 de minute la spectacol. Cu ce o fi ocupat in perioada asta ca doar nu e presedinte

PS2. Cabral a avut bilete langa noi, adica in zona cea mai ieftina

PS3. Dupa ce un baietel a alergat prin sala (toata sala. chiar toata!!) cateva zeci de minute, l-au dat body-guarzii afara. Am iesit si eu la un moment dat spre baie. L-am vazut cu maica-sa care ii luase o Cola ca sa se linisteasca. Am auzit si eu ca are efect calmant

——————————————————————————-

Intotdeauna mi-au placut secventele alea din filmele americane in care corurile de negrese “with weight challenges” (in order to be politically correct) din biserici ridica sala in picioare intr-un ritm frenetic si cu o energie electrizanta. GOSPEL, tata!!!

O sa avem si in Bucuresti, pe 21 Decembrie la Sala Palatului ocazia sa vedem ce inseamna Gospel. Harlem Gospel Choir sper sa imi aduca macar 50% din ce ma astept. Si asa si tot va fi un super eveniment. Avand in vedere recomandarilor lor (au cantat cu U2, Simple Minds, Harry Belafonte, etc.) ma pregatesc sa bat din palme 1-2 ore cat va tine concertul

In legatura cu ceea ce numim generic filmul romanesc am avut de-a lungul timpului sentimente amestecate. In copilarie ma uitam fascinata la “Pas in doi” cu Bleont, pentru care aveam o pasiune copilareasca, mai tarziu, in anii de gimnaziu am descoperit filme ca “Reconstituirea”, “Operatiunea Monstrul”, seria BD-urilor, filmele lui Nicolaescu, toate mi-au placut pentru motive diferite. Pe toate le revad cand am ocazia cu placere si oarecare nostalgie. Experienta unora dintre filmele aparute dupa revolutie insa, pline de nefiresc si vulgaritare (cu putine exceptii ca “Balanta”), cu scenarii ridicole si regii amatoricesti, mi-au creat o prejudecata cu care am luptat din greu si de care am scapat relativ recent, datorita unor experiente reusite precum “Moartea domnului Lazarescu”, “A fost sau n-a fost”, “4, 3, 2”.

Cea mai proaspata satisfactie cinematografica mi-a oferit-o nu un film romanesc ci unul regizat si scris de un roman, Radu Mihaileanu. Este vorba despre “Concertul”, un film despre oameni reali care seamana bine cu noi, cateodata usor ridicoli iar pe alocuri eroici, un film in care Melanie Laurent face din nou un rol bun (o puteti vedea si in Inglourious Basterds al lui Tarantino). Este povestea unui dirjor cazut in dizgratia lui Brejnev, care isi castiga existenta ca om de serviciu in Teatrul Balsoi unde odinioara rasuna muzica orchestrei conduse de el. Printr-o intamplare fericita, capata sansa punerii in scena a unui concert menit sa spele toate umilintele ultimilor 30 de ani si sa il reconcilieze cu trecutul. Rolul este compus admirabil de Aleksei Guskov care ne conduce cu maiestrie prin evolutia personajului sau, de la umilul om de serviciu care inca viseaza la scena, sotul protejat de sotia mai adaptata realitatilor Rusiei post comuniste, la artistul care isi depaseste limitele pentru a omagia o prietenie si un talent si a incheia socotelile cu un trecut dureros intr-un prezent surprinzator.

Din descrierea facuta de mine ati putea trage concluzia avem de-a face cu o drama consistenta, insa l-ati subestima. Filmul este si foarte amuzant pe alocuri, mai ales in creionarea societatii de tranzitie rusesti (foarte asemanatoare cu a noastra), cu toate paradoxurile si situatiile imposibile pe care le descrie.

Veti remarca, desigur, coloana sonora care acomapaniaza povestea, “Le Concert” fiind impresionantul concert pentru vioara de Ceaikovski. Noua ne-a adus fiori pe sira spinarii si ne-a decis sa mai vizitam Ateneul.

Pe scurt, un film care nu trebuie ratat.

Vizionare placuta!

A inceput! De azi, in Copenhaga, liderii mondiali dezbat problema climatica si spera sa ajunga la un acord de solutionare a problemelor.

Si eu sper dar am mari dubi ca omenirea poate vedea mai departe decat interesele pe termen mediu (asta ca sa fiu generos). Lacomia pleaca de la cei mici si multi - noi toti care vrem sa facem bani si suntem astfel actionari pe bursa la diverse firme. Dorinta noastra de profit (pot sa o numesc “lacomie”? cred ca da) genereaza pentru aceste firme o presiune uriasa de a crea acest profit. Dar profit mai mare, inseamna probabil o poluare mai mare. Si sa nu indrazniti sa ma contraziceti. Ca sa le fie acceptata aceasta poluare fac presiuni pe guverne. Guverne care merg la Copenhaga cu o dorinta de a rezolva problema mediului dar si cu presiunea mediului economic intern si cu un spirit competitional cu celelalte tari. Si uite asa de unde si suspiciunea mea ca o astfel de reuniune se poate inalta deasupra intereselor meschine si sa vada binele omenirii.

Va propun sa le dam un semn celor care ne reprezinta acolo ca au acordul nostru sa treaca peste interesele economice (inclusiv ale noastre personale) daca de acest lucru depinde supravietuirea panetei.

Semnati petitia de pe HOPENHAGEN.ORG

Multumesc anticipat!

M-am convins ca brandingul face foarte mult in toate domeniile,
inclusiv in teatru.

Am fost sa vizionam “Podu’ ” cu Horatiu Malaele si George Ivascu.

Plecand de la faptul ca este cu actori atat de cunoscuti, ca orasul
este plin de afise, ca am luiat biletele de pe un site unde se gasesc
de obicei doar bilete la concertele formatiilor straine, ca pretul
biletului este cel putin dublu fata de un spectacol normal de teatru
si ca spectacolul se tine la Palatul Copiilor unde cred ca incap 500
de oameni in sala, am mers cu mari asteptari.

Din pacate piesa mi s-a parut “subtire”. Tema sinucigasilor am mai
vazut-o. Poate mai bine radiografiata si? analizata. Poate mai bine
exprimata.

Dar am avut si “colegi de sala” care au ras in continuu din prima
secunda in care a aparut Horatiu Malaele si pana cand a scos ultima
data limba la a 7-a iesire pe scena in aplauze.

Dar cred ca doar pentru ca ies rar din casa.

Acum aproximativ 2 saptamani am vazut “Noi” , un spectacol al Compania Passe Partout Dan Puric . De atunci ma tot gandesc cu ce sa il aseman ca sa redau cat mai bine senzatia pe care mi-a lasat-o. Cei 23 de actori care joaca, pun in scena cu o maiestrie deja obisnuita spectacolelor conduse de Dan Puric o serie de fragmente din viata. E ca si cum ai primi imbucaturi mici, doar de gust, cu multe din aspectele care compun lumea din jurul nostru. Ca trebuie sa compar spectacolul cu ceva legat de mancare mi-a fost clar de la inceput. Dar cu ce? Asta m-a chiunuit ceva timp.

Scenele sunt unele foarte intense, altele doar ingenios prezentate, unele sunt de un umor genial, altele triste, unele prezinta aspecte superficiale ale societatii, altele puncteaza aspecte profunde ale naturii umane. Plecand de la acest mix, am stat si m-am gandit ce gen de mancare reuseste sa combine arome atat de diferite intr-un mod gustos si apetisant.

Si… Evrika! In sfarsit am avut revelaia salvatoare: Acest spectacol este ca un PLATOU DE FRUCTE SI BRANZETURI SERVITE CU UN PAHAR DE VIN! Eventual urmat de un expresso si o bucatica de ciocolata neagra.

Sunt foarte fericit de comparatie. Va recomand sa “gustati” si voi. Urmatoarea “servire” are loc pe 6 Decembrie.

Si nu bausem nimic!

Teatrul Anton Pann din Valcea este probabil cel mai nou teatru din tara, fiind inaugurat acum cateva luni. Si pentru ca am petrecut mult timp in Valcea am zis sa imi umplu timpul cu un spectacol de teatru de la care nu ma asteptam la nimic. Ei bine, am avut o mare surpriza! Portugalia, piesa pe care am vazut-o a fost excelenta. Am ras dar m-am si intristat. M-am relaxat dar m-am si gandit la problema pe care o ridica.

Regia si scenografia foarte bune. Niste personaje foarte bine conturate si excelent interpretate. De exemplu, am vazut cel mai credibil betiv de pana acum. Si a jucat rolul asta timp de 1h si 30 min.

Daca aveti drum prin Valcea, va urez vizionare placuta!

A 18 editie se va asterne in urmatoarele doua saptamani peste teatrele din Bucuresti.

Si asa cum e de asteptat, avem productii de la teatrele din tara, care altfel sunt mai greu de accesat. Sper sa fie mai usor acum

Iata recomandarile mele :

Afrim pune in scena cu teatru din Sfantu Gheorghe  ” Lucia Patineaza“  Luni, 02, de la 18:30 si ora 21:00 - la Opera Nationala

tot

Afrim cu ” Omul Perna” jucat de data asta de braileni, La Odeon - Duminica 8 noiembrie, ora 18 si 21

si nu pot sa nu recomad si ceva de la sibiu, chiar daca asta ar insemna sa renunt la clujeni si timisoreni, dar de, vorbim de teatru Radu Stanca, si :

” Printesa Turandot “ intr-o regie semnata de nebunul ucrainean Andriy Zholdak pe 1 nov la TNB de la 21

Andriy, e atat de nebun, incat la o alta piesa, ” Via?a cu un idiot” a inclus in spectacol momente filmate cu actorii timp de cateva ceasuri bune in plina iarna, dezbracati, intr-o cusca. Spectacolele lui sunt pline de trimiteri subtile sau mai putin subtile, se zice viziune supra-realista. De fapt lui ii se cam rupe de spectator, si de obicei vrea sa-si faca his point! prin orice mijloace, apeland de cele mia multe ori la stari dubioase. Il urasti dupa ce pleci de la spectacolele lui. Halal recomandare i-am facut :)))

Totusi, Printesa Turandot ar trebui sa fie o comedie, si unul din cele mai linistitie spectacole ale sale.

Grabiti-va pe bilete!

Cu toata setea mea de cunoastere, din cauza grabei, sau ce o fi fost, am plecat la Sibiu convinsa fiind ca ce voi vedea nu va fi Goethe ( unde imi era minteaaa??) ci Thomas Mann. Chiar nu intelegeam de ce titlul l-au rezumat la Faust si nu Doctor Faustus.. Doamne, si cat de clar era ca nu putea fi altceva decat Goethe. Ce e ciudat e ca nu obisnuiesc sa ma duc la o piesa daca nu stiu exact, macar regizorul. Si de data asta il stiam - Silviu Purcarete. Deci obiceiul a ramas Ei si cum a fost piesa? Zgomotoasa in zeci de feluri. Nu m-am simtit bine dupa. E cumva prea mult. Prea mult intr-un sens pozitiv. Decorurile grandioase, accesele de regie impresionante, si cateodata prea mult axate pe inducerea unei stari, si prea putin pe poveste. Dar si asta a fost foarte bine! E un text imens, cu zeci de personaje. Inchipuiti-va ca e ca si cum am manca un tort imens de bezea, deasupra caruia se revarsa in continuu o ciocolata topita, foooarte buna. Si tot tortul acesta este pentru o singura persoana! Si trebuie sa-l mananci! Ca nu poti altfel, pentru ca desi la un moment dat nu mai vrei, te saturi,  intr-un mod viciat, nici nu poti sa te opresti. Tortul de bezea e regia impresionanta, iar ciocolata este jocul fabulos al Ofeliei Popii, premiata cu Uniter pentru rolul Mefisto. Merita sa vedeti spectacolul, dar nu mancati nimic altceva ” dulce” inainte. Cand : Joi si Vineri la Sibiu

Joi 22 octombrie si vineri 23 octombrie 2009, ora 19.00 - FAUST dup? Goethe – loc de desfasurare: Hala Balanta

Faust la Edinburgh , ca sa va cresc putin pofta fara a strica surpriza

Ma doare sa vad ca nu mai avem scapare. Au vazut ca suntem disperati si se folosesc de asta. Au invatat la ce am mai putea reactiona si au pus tot ei mana si pe instrumentele astea.

Despre ce vorbesc:

De mult timp generatia tanara se zbate in situatia in care nu se regaseste in clasa politica actuala. Si pe masura ce timpul trece aceasta categorie de frustrati devine mai numeroasa, clasa politica tot mai uniformizata in meschinaria ei si frustrarile noastre tot mai mari. Pe masura ce aceste frustrari cresc, au inceput sa apara mici semne de revolta: bloggeri care sa scrie, tineri intelectuali care sa isi exprime mai vehement punctele de vedere, oameni publici care sa lanseze manifeste, etc. Si speranta mea ca toate aceste mici forte si actiuni se vor coagula la un moment dat intr-o miscare care sa reprezinte o alternativa a tot crescut. Numai ca singurul mediu care ar permite aceasta coagulare este internetul.

Si ei au vazut aceste semne. Si stiau si ca internetul este mediul propice. Si au vazut cam la ce gen de mesaje reactionam. Si iata ce a aparut in ultima perioada pe net:

www.spunesitu.ro
miscareaderezistenta.jurnalul.ro
www.realitatea.net/respect

Toate miscari cu un mesaj la care multi dintre tinerii frustrati printre care ma numar ar reactiona. Numai ca toate cele de mai sus sunt inregimentate politic. Si nu fac decat sa atraga o parte dintre noi care sunt prea disperati ca sa mai vada asta sau sa polueze mediul electronic suficient de tare astfel incat in momentul in care ar fi aparut o miscare pe bune, bazata pe convingerile noastre, sa nu mai fie observata. Sau te fac sa te intrebi de acum incolo la orice actiune pe care o vezi pe net daca e pe bune, e marketing sau e o actiune a unui partid.

Deci nici sa ne revoltam impotriva lor nu mai avem loc de ei!